Subaru

Miercuri, 28 Aprilie 2021 | Tehnologie

Toyota, Mazda, Subaru, Suzuki și Daihatsu își unesc forțele pentru o conectivitate între vehicule

Toyota, Mazda, Subaru, Suzuki și Daihatsu au anunțat încheierea unui parteneriat în baza căruia vor dezvoltă și standardiza specificațiile tehnice pentru sistemele de comunicații ale vehiculelor de generație următoare.
Luni, 19 Aprilie 2021 | Concepte

Toyota își face gamă de electrice: primul model este un SUV dezvoltat alături de Subaru

Dezvoltat în parteneriat cu Subaru, bZ4X este conceptul unui SUV electric ce anunță o gamă de 15 modele cu emisii zero pe care Toyota vrea să le lanseze până în 2025.
Luni, 29 Martie 2021 | Modele noi

Noua generație Subaru Outback va fi disponibilă de luna viitoare în Europa

Actuala generație Subaru Outback va putea fi comandată și în Europa începând cu luna viitoare. Modelul nipon va fi oferit alături de un motor de 2.5 litri, pe benzină, aspirat natural.
Joi, 25 Martie 2021 | Modele noi

Toyota și Subaru vor prezenta un nou model în 5 aprilie

Toyota și Subaru au publicat un teaser care anunță lansarea unui nou model, în contextul colaborării celor două companii. Prezentarea va avea loc în 5 aprilie.
Miercuri, 24 Martie 2021 | Masini electrice si hibride

SUA: Joe Biden a primit o propunere de a interzice vânzarea mașinilor convenționale până în 2035

Doi senatori din California i-au trimis lui Joe Biden o scrisoare prin care îi cer președintelui să interzică mașinile cu motoare termice până în 2035.
Marti, 15 Decembrie 2020 | Masini electrice si hibride

Subaru pregătește un SUV electric pentru Europa: dimensiuni similare cu Forester și lansare programată în 2021

Subaru a anunțat că va lansa un SUV electric pentru piața europeană în prima parte a anului viitor. Constructorul spune că noul model va avea dimensiuni similare cu Subaru Forester și va fi construit pe o platformă Toyota.
Miercuri, 18 Noiembrie 2020 | Modele noi

Subaru a prezentat noua generație a modelului sport BRZ: motor boxer de 2.4 litri cu 228 CP și roți motrice spate

Pe piața din SUA, modelul sport Subaru BRZ a primit o nouă generație. Acesata va fi echipată cu motorul boxer de 2.4 litri care dezvoltă 228 de cai putere și va putea fi comandată atât cu o transmisie manuală, cât și cu o cutie automată.
Luni, 16 Noiembrie 2020 | Modele noi

UPDATE: Un nou teaser video cu viitorul Subaru BRZ: sportiva niponă debutează în 18 noiembrie

Subaru a publicat un nou teaser video dedicat noii generații BRZ. Modelul sport dezvoltat în colaborare cu Toyota va fi prezentat în 18 noiembrie în cadrul unui eveniment online.
Sambata, 07 Noiembrie 2020 | Modele noi

Detalii despre noua generație Subaru BRZ: modelul va fi disponibil doar în SUA. Nu există planuri pentru lansarea în Europa

Noua generație Subaru BRZ va fi disponibilă doar în Statele Unite, iar constructorul nu are planuri pentru lansarea în Europa, potrivit declarațiilor făcute de reprezentanții companiei. Noul model va fi prezentat oficial în data de 18 noiembrie.
Luni, 05 Octombrie 2020 | Modele noi

Primul teaser pentru noua generație Subaru BRZ: prezentarea oficială va avea loc în această toamnă

Subaru a publicat primul teaser pentru noua generație a sportivei BRZ, care va fi prezentată oficial în această toamnă. Modelul va fi dezvoltat în continuare în parteneriat cu Toyota și va fi "înrudit" cu succesorul lui GT86.
Vineri, 14 August 2020 | Modele noi

Planurile Subaru au “scăpat” pe internet: generații noi pentru BRZ și WRX în 2021, viitorul Impreza vine în 2023

Subaru pregătește generații noi pentru BRZ și WRX în 2021, în timp ce viitorul Impreza ar urma să fie lansat în 2023, potrivit unor planuri ce au “scăpat” pe internet.
Sambata, 01 August 2020 | Modele noi

Subaru a încheiat producția sportivei BRZ: modelul ar urma să primească o generație nouă în 2021

Subaru a anunțat pe site-ul dedicat clienților din Japonia că nu mai acceptă comenzi pentru sportivul BRZ. Astfel, modelul iese din producție, o nouă generație urmând să fie prezentată în a doua parte a anului viitor.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Luni, 18 Mai 2020 | Industrie

Subaru a evitat impactul COVID-19, pentru moment: vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal 2019

Subaru a anunțat că vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal ce s-a încheiat în martie 2020. Constructorul a observat un “impact limitat” al crizei COVID-19, dar se așteaptă ca vânzările să fie puternic afectate în 2020.
Joi, 26 Martie 2020 | Modele noi

Informații despre succesorul lui Toyota GT86: modelul se va numi GR86 și va fi lansat în 2021

Înlocuitorul lui Toyota GT86 va fi numit GR86 (Gazoo Racing), iar modelul ar urma să fie lansat la jumătatea anului viitor. Conform surselor, sportivul nipon va avea o platformă nouă și o motorizare boxer cu 255 de cai putere.
Luni, 20 Ianuarie 2020 | Masini electrice si hibride

Subaru vrea să vândă doar mașini electrice până în 2035: japonezii vor lansa cel puțin 3 modele noi în următorii 5 ani

Obiectivul Subaru pe termen lung este să vândă doar mașini 100% electrice, până în 2035. În următorii 5 ani, constructorul japonez vrea să lanseze cel puțin 3 modele noi, printre care un hibrid și o electrică.
Duminica, 29 Septembrie 2019 | Modele noi

Toyota confirmă că sportiva GT86 va primi o nouă generație: modelul va fi dezvoltat în continuare împreună cu Subaru

Toyota a anunțat că va dezvolta o nouă generație a sportivei GT86 în parteneriat cu Subaru, iar cei doi constructori vor extinde colaborarea și în domeniul mașinilor autonome.
Luni, 01 Iulie 2019 | Masini autonome

Japonezii își unesc forțele: Mazda, Toyota, Subaru și Suzuki investesc în dezvoltarea de servicii de mobilitate cu mașini autonome

Mazda, Toyota, Subaru și Suzuki vor investi împreună în Monet, serviciul de transport cu mașini autonome care a fost înființat de Toyota și SoftBank ca alternativă la platformele de ride-sharing precum Uber. Toyota deține 35% din acest joint-venture, în timp ce Mazda, Subaru și Suzuki vor primi 2% din acțiuni în schimbul unei investiții de circa 530.000 de dolari. Pe lista investitorilor se mai numără Honda, Isuzu și Daihatsu.
Joi, 06 Iunie 2019 | Modele noi

Colaborare: Toyota și Subaru vor dezvolta un SUV electric compact pe o platformă comună

Toyota și Subaru au anunțat că vor dezvolta împreună un viitor SUV electric compact. Modelul va fi vândut sub ambele mărci, urmând să utilizeze tehnologia all-drive de la Subaru și “electrificarea” Toyota, astfel încât cei doi producători să-și împartă costurile cu dezvoltarea.
Marti, 05 Martie 2019 | GENEVA 2019

Subaru Viziv Adrenaline Concept, poze și detalii oficiale: prototipul niponilor anunță o evoluție a designului pentru viitoarele modele

Subaru a publicat primele imagini cu noul concept Viziv Adrenaline. Prototipul a fost expus în cadrul Salonului Auto de la Geneva și anunță o evoluție a filozofiei de design "Dynamic x Solid".
Vineri, 01 Martie 2019 | Industrie

Subaru pregătește recall pentru 2.3 milioane de mașini: un defect la stopuri poate provoca probleme cu pornirea

Subaru plănuiește o chemare în service pentru aproximativ 2.3 milioane de mașini, la nivel global, din cauza unei probleme electrice la stopurile de frână. Defectul poate provoca probleme cu pornirea la modelele Impreza și Forester, produse în perioada 2008-2017.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, Audi, Ford, Toyota, Porsche, Nissan
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru